
Mi-e teamă că într-o zi o să uit gustul merelor din copilărie. Şi al gutuilor şi al perelor, al strugurilor şi al porumbului fiert. Pe al porumbului copt la ţară, pe jar de coceni, deja l-am uitat de când bunica nu mai e, iar vatra ei din pământ şi plită de fontă s-a năruit în amintiri spălate de ploile timpului. Era muncă multă să găteşti pe vatra aia, ţin minte că dădea în brânci mamaia ca să ţină focul aprins cu ciocani de porumb. Dar ce gust avea borşul de găină gătit pe plită! Ce vârtoasă ieşea mămăliga şi cum se topea în gură când o mâncai cu brânză de oi şi roşii rupte de pe aracii din grădină! Acum gătim comod, preocupaţi de igiena din bucătărie dar undeva, cumva, gustul mâncărilor de altădată se pierde fărâmă cu fărâmă, pe drumul spre civilizaţie. Luăm de la hipermarket fructe îndopate cu tot felul de steroizi, iar samsarii din pieţe ne vând legume turceşti şi chinezeşti, minţindu-ne în faţă că sunt făcute la noi, în România. Doar că la noi în România nu se mai fac legume şi fructe decât accidental, pe ici pe colo, pe la ultimii gospodari. Ciudăţenia ciudăţeniilor, deşi ne plânge inima după soiurile noastre româneşti, alea sănătoase şi gustoase, şi deşi străinii nu se mai satură când dau peste o roşie sau un usturoi crescut în grădinile de la noi, pe toate rafturile şi pe toate tarabele găseşti doar prostii aduse din import! Fructe şi legume cu gust de plastic ne invadează din Olanda, Spania, Turcia, China etc etc. Iar noi, sărăciţi în prostia tranziţiei, dăm banii şi le înghiţim. Ciudat, nu? Tare ciudat!