“Kick (interlop) ass(!)”

Un film care mie mi-a plăcut. Are accente parodice inteligent făcute, are scene de superacţiune bine lucrate (bine lucrate pe calculator, evident), pe scurt răspunde nevoii de entertainment a amatorilor de benzi desenate şi nu numai. Dacă accepţi ideea că un supererou poate fi supererou prin simplul fapt că îşi asumă acest lucru, chiar dacă mănâncă bătaie de la toată lumea, atunci e ok, îl priveşti până la capăt şi te distrezi. Nu e film de Oscar. Nu vorbeşte despre împingerea sacrificiului de sine până dincolo de limita nebuniei pentru a atinge perfecţiunea în arta dansului, cum o face “Black Swan”, sau despre depăşirea unor sâcâitoare bariere mentale, pentru atingerea măreţiei regale, cum o face “The King’s Speach”, cu performanţele actoriceşti de excepţie din aceste două pelicule. “Kick Ass” explorează degajat, fără pretenţii elitiste, nevoia de supereroi a societăţii actuale, din America sau de aiurea. Porneşte în glumă, cu un “justiţiar” bântuit de hormonii adolescenţei care visează să facă o chestie ieşită din comun ca să nu mai fie invizibil pentru fete şi ajunge la justiţiari “professional”-i, maeştri  kung fu exageraţi în stil John Woo, fără limită de vârstă, porniţi să anihileze reţele mafiote din spirit de răzbunare. Mişto cum regizorul reuşeşte să alterneze, pe firul naraţiunii, flash-uri decupate din shooter game-uri actuale, cu atmosfera western-urilor din anii ’60-’70, indusă prin pasaje clasice din Ennio Morricone. În fine… Ideea e că, după ce vezi “Kick Ass”, ai putea avea tendinţa să te gândeşti, cu un discret zâmbet sadic în colţul gurii, cum ar fi dacă vreo câtorva justiţiari de-ăia adevăraţi li s-ar pune pata pe alde bercea mondiali de pe la noi.