Ultimul drum

In copilarie, ma urcam uneori la volanul Daciei parintilor unui tovaras de joaca si ma faceam ca il invart in stanga si-n dreapta. Herghelii de cai putere imi galopau in minte, iar motorul imaginar tipa „Vruuum, vruuum” din glasul meu pitigaiat, ce claxona cu „Tiiiit-uri” prelungi pietoni fantasmagorici si neatenti. Pe vremea aia, Dacia mi se parea masina suprema. E drept, nu aveam ca termen de comparatie decat Oltcit si Trabant. Cateodata, imi mai dadea de gandit o Skoda sau o Lada, dar tot Dacia cea atotprezenta ramanea cea mai tare. „La munte si la mare, in orice imprejurare”…

Ciudat cum se schimba lumea! Priveam cum o batrana Dacie 1300 era impinsa pe poarta unui centru de dezmembrari si mi se parea ca rotile rablagite i se rotesc odata cu timpul, pe cadranul desertaciunii. Ieri, autoturismul unei generatii, azi data la schimb pentru cat o roata a unui autoturism nou! Iar Pamantul se invarte, se invarte, tragand vremurile dupa el… Maine, Dacia 1300 va fi doar o amintire strivita de masinile viitorului. Dar noi, cei care i-am fost contemporani, oare ce vom fi?