Tun în zăpadă

 

Sunt 20 de grade ziua, iar primăvara îşi face de cap la mijlocul lui noiembrie. Undeva, prin ţară, au înflorit pomii şi au început să dea în rod, buimăciţi de iarna care nu mai vrea să vină. „Nu s-a mai pomenit aşa ceva!”, se miră lumea pe la televizor. „Ba s-a mai pomenit, cum să nu se mai pomenească”, mi-a zis un bătrân. „Am mai văzut meri înfloriţi în noiembrie. Am auzit chiar şi tunete, într-o iarnă, în februarie. Viscolea ninsoarea şi norii tunau ca în mijlocul verii. Ce se mai mira coana Malachi, evreica maritată cu un rus: «Ioi, ioi, auzi cum tun în zăpadă! Cine a mai auzit tun în zăpadă!?»! Era doctoriţă, femeie deşteaptă, da nu-i venea ei să creadă că se poate să tune în februarie. Uite că se putea!”, spunea bătrânul, acceptând îngăduitor căldura nefirească din mijloc de noiembrie.

Dar să nu ne amăgim: vrem nu vrem, toamna prinde rămăşiţele plantelor în pânze de păianjen, îngenuchindu-le în faţa iernii care va veni oricum…

Gropile noastre

 

Câţiva bătrâni din comuna Stăncuţa, judeţul Brăila, România,  se tem că, dacă mâine ar ploua iar ei şi-ar încheia socotelile cu viaţa, rudele nici n-ar putea să-i scoată din curte ca să îi conducă pe ultimul drum. Asta pentru că o porţiune din strada lor este impracticabilă pe vreme rea, din cauza unor gropi neastupate de luni de zile. Oamenii se plâng că uliţa a fost răvăşită de muncitorii care au montat o conductă de canalizare şi răvăşită a rămas de aproape un an, fiindcă nimeni nu s-a sinchisit să niveleze tranşeele de pământ cu câteva basculante de pietriş. Citeste in continuare